fbpx

Adresa
Strada Nicolae Titulescu Nr. 35, Bacău. (lângă sediul EON)

Program
Luni – Vineri 08:00 – 12:00, 14:00 – 17:00.

Ce vor pacienții noștri de la implanturile dentare rapide

Aș vrea să răspund astăzi la o întrebare foarte simplă la prima vedere: Ce vor pacienții noștri? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne amintim, jurământul lui Hypocrate care fost depus în favoarea pacienților și nu în favoarea marilor producători de implanturi dentare sau materiale de adiție. Deci pentru a răspunde la întrebarea ce vor pacienții noștri, eu de fiecare dată încerc să mă pun în pielea fiecărui pacient, pentru a-l înțelege.

Și am ajuns la următoarele concluzii:

  •  Pacienții noștri vor dinți ficși, nu doresc proteze care să se miște în gură și care să le dea tot felul de dezavantaje, pot chiar mici necazuri, dureri, rosături, ș.a.m.d. Deci pacienții noștri vor dinți în primul rând, nu vor implanturi dentare.
  • Pacienții noștri doresc costuri cât mai mici. Costuri să știți că sunt de mai multe feluri, nu numai în bani, sau euro sau lei, costurile bineînțeles că în implantologia dentară cu încărcare imediată sunt mai mici decât în implantologia multifazică. Dar ceea ce este cu adevărat important și unde se câștigă foarte mult sunt costurile în suferință, pentru că încărcarea imediată nu produce umflături, nu produce durere, este mult mai atraumatică decât implantologia multifazică.
  • Și deasemenea un alt beneficiu foarte mare în favoarea pacientului este și timpul, pentru că și timpul este o resursă cel puțin la fel de importantă cum sunt banii, ori în încărcarea imediată noi avem dinți ficși în două sau trei zile, atenție dinți definitivi, nu dinți provizorii, din plastic, sunt dinți din ceramică sau din zirconiu.
  • Deasemenea, pacienții noștri doresc să arate bine din punct de vedere fizionomic, să aibă dinți frumoși, dinți albi, dinții frontali să fie mai mari, dinții laterali să fie mai mici, mai ales la doamne și la domnișoare, acei dinți de iepurași, care sunt foarte sexi și dau foarte bine în tot felul de circumstanțe.
  • Deasemenea, normal, pacienții noștri doresc să mănânce bine, să bea și să arate cât mai bine și cât mai tineri.
    Dacă răspundem la aceste întrebări, vom fi aproape siguri că pacienții noștri vor fi fericiți, sau dacă nu fericiți, măcar mulțumiți.

Află mai multe detalii despre implanturile dentare rapide!

Recomandă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.