fbpx

Adresa
Strada Nicolae Titulescu Nr. 35, Bacău. (lângă sediul EON)

Program
Luni – Vineri 08:00 – 12:00, 14:00 – 17:00.

în 2018, aproximativ 40% dintre români nu au ajuns la un medic dentist

Luna trecută, mai exact pe 20 martie, a fost sărbătorită Ziua Mondială a Sănătății Orale. Scopul acestei sărbători este să crească, la nivel global, gradul de conștientizare a populației cu privire la importanța igienei orale indiferent de vârstă, această sărbătoare fiind demarată la inițiativa Federației Internaționale a Dentiștilor (FDI). Ziua Mondială a Sănătății Orale este ziua în care se trage un semnal de alarmă asupra sănătății dinților copiilor și ai adulților din lumea întreagă, iar România nu stă deloc bine în ceea ce privește mersul la dentist și igiena orală.

Aproximativ 40% dintre români nu au ajuns la un medic dentist, iar mai mult de 20% spun că nu vor merge nici în 2019, potrivit unui studiu de piaţă realizat de către Millward Brown România. Conform studiului, în 2018, aproximativ 40% dintre români nu au ajuns la un medic dentist, peste 30% dintre familiile care au copii nu i-au adus niciodată pentru un control, iar mai mult de 20% dintre români spun că nu vor merge nici în 2019 la stomatolog.

Totuși, șase din zece români au fost cel puţin o dată la medicul stomatolog în 2018 e bine să privim și partea plină a paharului. Accesul pacienţilor la serviciile stomatologice a crescut pe fondul unui nivel sporit al educaţiei şi al dezvoltării pieţei de stomatologie, arată studiul realizat în ianuarie 2019.

Faţă de anii anteriori, pacienţii conştientizează din ce în ce mai mult importanţa sănătăţii dentare. Astfel, anul trecut, peste 50% şi-au planificat vizitele la medic. Aceştia şi-au ales dentistul pe criteriul încrederii (într-un procent de aproximativ 90%) sau pe recomandare (65%) şi nu pe criteriul financiar, cum se întâmpla în anii trecuţi.

Conform datelor din studiul de piaţă, jumătate dintre românii care au fost la dentist au optat, punctual, pentru tratarea cariilor, 40% pentru igienizări, comparativ cu anii anteriori în care ajungeau preponderent în cazul durerii şi infecţiilor. Numai 8% dintre aceştia au fost la dentist pentru a-şi rezolva toate problemele dentare. Domeniul este extrem de fragmentat, fiind construit într-o proporţie de 85% din cabinete individuale.

Evident, dacă aveți nevoie de implanturi dentare rapide sau consultații pentru probleme stomatologice ne puteți suna la 0741592000 sau ne puteți contacta direct pe pagina de Facebook.

Recomandă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.